Goji, cum sa le consumam

Goji sunt parte din medicina chineza de peste 5.000 de ani şi contin foarte multi antioxidanti, minerale, carotenoide şi alti fitonutrienti. Dar foarte multi oameni nu ştiu să le includă in alimentatia zilnica! Prezentam astfel cinci modalitati simple de a mânca mai multe fructe goji şi de a experimenta beneficiile lor extraordinare pentru sanatatea noastra.

Cele mai multe fructe de goji sunt vândute în întreaga lume sub forma de boabe uscate. Gândiţi-vă de ele ca la niste stafide, dar ceva mai usacate. Ele au oarecum un gust dulce, dar gustul lor este de fapt mult mai complex datorită multitudinii de nutrienti si minerale pe care le furnizează.

Cum sa le consumam: 1) In bauturi (smoothies) de fructe. Se foloesesc fructe ecologice proaspete sau congelate, se amesteca cu laptele vegetal preferat (ex: lapte de migdale), apoi se adaugă o lingura de fructe goji. De asemenea, se pot adauga seminte Chia, pulbere de rodie, camu camu sau alte superalimente.

2) Se presara pe fulgi de ovaz sau cereale. Să ia doar o lingura sau doua de goji si se presara peste orice cereale. Asta creşte instantaneu densitatea nutritionala a cerealelor si in acelasi timp furnizeaza minerale, cum ar fi zinc si fosfor. În plus, sunt bogate în vitaminele C şi E, în formele lor naturale, nu forme sintetice de vitamine.

3) In amestecuri de nuci si alte seminte. Orice amestec de nuci sau seminte folosit in călătorii ca si gustare, poate fi instantaneu îmbunătăţit prin adăugarea de fructe goji. Asta nu numai ca adauga un gust deosebit amestecului, dar are si o culoarea naturala care face sa para mult mai delicios, fără a utiliza culori artificiale. 4) Se înmoaie în apă pentru a face „ceai goji”. Când sunt înmuiate în apă – fie rece sau calda – fructe goji se umfla si elibereaza substante nutritive în apă. Au fost folosite de mii de ani în China pentru a face ceai de „fructe” bogat in nutrienti.

Puteţi face acest lucru acasa, în doar câteva minute, şi puteţi amesteca, de asemenea, fructele goji cu alte ceaiuri pe care le folositi deja. 5) Coaceţi în brioşe şi pâine. Deşi fructele goji sunt mult mai bogate in nutrienti atunci când sunt consumate crude, ele sunt valoroase chiar si daca sunt coapte. Acest lucru înseamnă că le puteţi amesteca în reţetele de paine, prajituri şi veţi spori imediat densitatea lor nutritivă.

Fructe goji au putere antioxidanta mai mare decât broccoli! In scara ORAC se poate vedea ca fructele goji au un scor antioxidant mai mare decât broccoli, strugurii şi căpşunile. Ele sunt pline de antioxidanţi şi carotenoizi şi au fost folosite de peste 5.000 de ani pentru a promova vitalitatea şi longevitatea ca parte din medicina tradiţională chineză.

Remedii naturale si necostisitoare pentru a imbunatati digestia

Intrucat acum se apropie sarbatorile si vom manca poate mai mult si mai variat decat de obicei, avem la indemana cateva remedii simple, naturale pentru a ajuta organismul sa digere mai usor. Sistemul nostru digestiv este o cheie importantă pentru a trai o viata lunga si sanatoasa.

Functia digestiva este indeplinita de numeroase organe care lucreaza impreuna pentru a prelucra, absorbi si procesa nutrientii din alimentele pe care le mancam. Fără o digestie sanatoasa, corpul poate deveni subnutrit, iar toxinele se pot acumula, ceea ce duce la boli degenerative.
Folosind plante si alimente integrale este un mod simplu de a ajuta detoxifierea naturala a organismului.

Mai jos sunt cateva trucuri simple pentru a transforma ceea ce aveti deja în camara in mine de aur pentru sistemul digestiv. Elixir din plante. Ceaiurile de plante fara cofeina pot ajuta un sistem inconfortabil, balonat. Calde si linistitoare, aceste frunze de plante medicinale devin suport digestiv. Menta – Folosita de secole pentru a usura sistemul digestiv. Ajută la disiparea de gaze si in cazuri de indigestie.

Musetelul. Cu proprietati anti-inflamatorii si anti-spasmodice, efectele calmante ale acestui ceai ajuta, de asemenea, la reducerea stresului, care este adesea legat de probleme digestive. Iarba de lamaie – Calmeaza sistemul digestiv si calmeaza nervii. Sucuri verzi. Band sucuri verzi permitem eliberarea de toxine stocate de-a lungul traseului digestiv. Sucurile verzi pot curăta sistemul digestiv, prin furnizarea unei extra doze de substante nutritive disponibile imediat.

Începeti cu legume ca telina si castraveti, adaugand si mere pentru a îndulci lucrurile. Enzime naturale. Ananasul contine enzima digestiva bromelaina, iar papaya contine papaina. Aceste enzime naturale ajuta sistemul digestiv în procesarea si absorbtia de substantele nutritive din alimentele pe care le consumam. Consumul de sucul proaspat din aceste fructe poate ajuta la ameliorarea gazelor, stomacului cu probleme si, ocazional, in caz de constipatie si diaree.

Apa calda cu lamaie. Apa calda cu lamaie este folosita în multe remedii vechi pentru a atenua disconfortul digestiv, pentru a detoxifia ficatul, pentru a normaliza sucurile digestive, intestinale si pentru a reduce balonarea. Lamaia activează ficatul pentru a elibera toxine si ajută să curete si să elimine ce rămâne în intestine. Se amestecă sucul de la o jumătate de lămâie cu apă caldă. Se bea la trezirea pe stomacul gol.

Condimente. Ghimbirul stimuleaza digestia prin grabirea deplasarii mancarii din stomac in intestinul subtire.
Utilizat pe scară largă peste tot în lume pentru multe tulburări digestive, s-a constatat ca ghimbirul calmeaza mucoasa digestiva si echilibreaza sucurile gastrice, fiind astfel un remediu excelent in caz de supraalimentarea. Curatati si taiati in felii o bucatica de ghimbir proaspat. Adaugati la trei cesti de apa clocotita. Lasati la infuzat timp de cinci minute, strecurati si savurati ceaiul încet. Puteti adăuga miere.

Fermenti naturali. Cu continut natural ridicat în probiotice, alimentele cum ar fi varza murata furnizeaza enzime benefice care cresc capacitatea de digestia. Acest lucru îmbunătăteste acidul lactic, care, la rândul său ajuta la cresterea florei sănătoase de-a lungul intestinelor, precum si prevenirea dezvoltarii bacteriilor dăunătoare si cresterea absorbtiei nutrientilor. Aceste remedii simple, naturale le putem folosi in orice perioada a anului pentru o digestie sănătoasă, ori de cate ori simtim ca avem nevoie.

Cei mai buni indulcitori naturali

Zahărul trebuie păstrat la un nivel minim în dieta dumneavoastră pentru a reduce riscul de diabet zaharat, boli de inima și pentru a vă ajuta să slabiti sau sa preveniti cresterea in greutate. Toți îndulcitorii artificiali – inclusiv aspartam, sucraloza, acesulfam de potasiu și zaharina – ar trebui să fie evitati deoarece exista o legatura intre acesti îndulcitorii si un posibil risc crescut de cancer. Atunci când cauti îndulcitori naturali, există câteva lucruri importante de luat în considerare.

Este înțelept să utilizezi îndulcitori naturali, minim prelucrati, necontaminati și care sa conțina unele substanțe nutritive și antioxidanți. Melasa. Melasa de trestie se formeaza in cursul procesului de fabricatie al zaharului din trestie. Este un lichid dens de culoare inchisa. Inca din antichitate era utilizat pentru efectele sale terapeutice. Este foarte bogat in minerale, vitamine, aminoacizi esentiali. Melasa este probabil cel mai bogat in nutrienți dintre toti îndulcitorii, oferind o cantitate semnificativă de calciu, fier, magneziu, potasiu și vitamina B6.

Curmalele. Curmalele în mod natural au gust foarte dulce și astfel sunt o modalitate foarte bună de a îndulci deserturi. Curmalele conțin vitamina B6, vitamina A, potasiu și calciu. Utilizați curmalele în budinci, batoane și bomboane cu seminte și nucă de cocos. Mierea. Mierea are proprietăți antibacteriene și este o sursă de antioxidanți derivată din polenul recoltat de albine. Mierea mai inchisa la culoare are o valoare antioxidanta mai mare.

Cel mai bine este să folosiți mierea bruta sau neprelucrata pentru mai multi nutrienti și un conținut antioxidant mai mare. Folositi miere în loc de zahăr rafinat. Siropul de artar. Siropul de artar este si o sursa excelenta de mangan, zinc si riboflavina, elemente benefice organismului uman. Se obtine prin fierberea sevei de copac de artar.

Stevia. Stevia este un îndulcitor fără calorii care este de aproximativ 100 de ori mai dulce decât zahărul și provine de la un arbust din America de Sud. Stevia este singurul indulcitor fara calorii disponibil în prezent, având în vedere riscurile asociate cu indulcitorii artificiali. Stevia poate fi utilizata într-o varietate de deserturi, precum și in bauturi.

Patrunjelul o farmacie in farfurie

Pe numele sau latin Petrosellinum crispus, patrunjelul este unul din cele mai cunoscute condimente, care pe langa calitatile sale nutritive importante prezinta si calitati terapeutice deosebite. Originar din zona Est Mediteraneana, numele sau deriva din grecescul ”petros” care inseamna piatra si „selinon” care inseamna telina.

Asadar vechii greci il cunosteau ca si telina de stanca si ii acordau o atenţie si insemnatate deosebita. Era considerat o planta sacra dedicata lui Persefona si utilizata in ritualurile funerare si religioase ale vechilor greci, nefiind consumat in alimentatie, datorita acestor aspecte. In vremurile noastre insa, planta este folosita cu preponderenta în alimentatie, iar atentia acordata de mediile stiintifice in ultimul timp, au relevat puterea terapeutica deosebita a plantei.

Ce contine patrunjelul. Toate cele trei parti ale sale: radacina, frunze si fruct (seminte) contin compuşi chimici deosebit de valorosi. Astfel semintele contin ulei volatil, in cantitati apreciabile, bogat in terpene si apiol, myristicina, cumarine, apiina, rezine, mucilagii si fier. Valoarea terapeutica deosebita a uleiului volatil este data de continutul in apiol.

Radacina este bogata in mucilagii si carbohidrati, glucide, ulei volatil aromatic si apiină. Frunzele contin si ele o cantitate de ulei volatil aromatic si sunt foarte bogate in clorofila, flavonoide, vitamina C, A si E, precum si fier. Proprietatile medicinale ale patrunjelului. Aperitiv, antioxidant, carminativ, diuretic, hemostatic, depurativ, antianemic, hipoglicemiant, antiinflamator, antiateroslerotic, hipocolesterolemiant, antibronsitic, antihipertensiv, antiviral, hepatotonic, hepatotrofic, nutritiv, imunostimulent, emenagog, tonic, vitaminizant.

Indicatiile terapeutice. Anemie – Prin continutul sau bogat in fier (5mg la 100g frunze) si clorofila, este foarte indicat la pacientii cu anemie feripriva si deficit de fier in organism, iar continutul sau in vitamina C , face acest element să fie mult mai usor absorbit de catre corp.
Raceli, gripa, infectii (in general)- Datorita continutului bogat in flavonoide si in vitamina C (de 3 ori mai mare decat la citrice), are rol de stimulare a imunitatii si de grabire a vindecarii in cazul infectiilor.

Hipertensiune arteriala– efectele sale diuretice, vasodilatatoare si calmante psihic, sunt de un real folos in cazul bolnavilor de hipertensiune arteriala, consumul frecvent al acestui produs scade valorile tensiunii arteriale si creşte elasticitatea peretilor vasculari, fiind indicat si in varice ori probleme circulatorii.

Imunostimulent- Luteolina, o substanta extrasa din frunzele de patrunjel a dovedit calitati de stimulare a productiei leucocitare si alaturi de clorofila continuta, il face eficient în caz de scadere a imunitatii. Afectiuni renale- Frunzele si radacina de patrunjel fiind bune diuretice si depurative, cresc cantitatea produsilor reziduali eliminati (urati, fosfati), au efecte de crestere a diurezei, fiind utile atat in prevenirea cat si tratarea litiazei renale si a cistitei.

Reglator al ciclului menstrual – Prin efectul emenagog si estrogenic, generat de apiolul din semintele si frunzele de patrunjel, este utilizat cu succes in caz de dismenoree, sindrom postmenopauza, infertilitate la femei, disfunctii sexuale. Apiolul are si efecte uterostimulente, fiind recomandat sa fie evitat de catre femeile insarcinate.

Reumatism, atrita si guta – Efectul diuretic datorat myristicinei din uleiul volatil, combinat cu efectul antiinflamator al flavonoidelor si cu efectul depurativ al clorofilei din frunze, face din patrunjel un excelent remediu impotriva reumatismului, artritei si gutei, atunci cand este consumat in doze terapeutice.

Indigestie şi alte probleme digestive- Este un bun carminativ, efect datorat componentelor din uleiul volatil si antispastic eficient, utilizat in caz de crampe abdominale, indigestie si meteorism abdominal. Cancer pulmonar – Cercetarile efectuate au aratat ca myristicina din uleiul volatil are calitati de inhibare a tumorior pulmonare, iar compusii sai antioxidanti protejeaza organismul impotriva poluantilor din aer, fiind util in caz de bronsita tabacica, astm alergic.

Cum se administreaza. Cea mai buna administrare a sa, este sub forma de suc din frunze de patrunjel, combinat cu suc de morcovi. De asemenea, se pot folosi frunzele verzi proaspete in salate, supe, ciorbe, sau uscate sub forma de pulbere, luata cate 1 g de trei ori pe zi, inaintea meselor. Uleiul volatil va fi folosit cu precautie, numai la recomandarea medicului fitoterapeut, datorita efectelor adverse care ar putea aparea la doze mari. Radacina se foloseste proaspata sau uscata, fiind foarte valoroasa atat nutritiv cat si terapeutic.

Precautii de utilizare: Sucul de patrunjel poate genera tulburari digestive si de aceea nu se va folosi decat diluat cu suc de morcov. In doze mari sucul de patrunjel poate da hiperxcitabilitate nervoasa la copii şi adulti. Nu va fi utilizat in doze mari de catre femeile insarcinate (in special semintele) intrucat are efecte abortive. Uleiul volatil de patrunjel poate da reactii alergice pe piele la unele persoane sensibile.

Miere, usturoi si lamaie, o reteta simpla pentru intarirea sistemului imunitar

Dezavantajul rețetelor care includ ceapă, usturoi si alte plante din familia Allium este că procesul încălzirii distruge o mare parte din alicina care generează efectele sale protectoare. Deși e parțial corect, știind cum să optimizezi usturoiul înainte să-l mănânci crud sau gătit va maximiza enzimele usturoiului și le va da cea mai mare șansa să supraviețuiasca preparării mâncării. Exista o rețetă simplă pe care o puteți folosi regulat în perioadele reci pentru întărirea sistemului imunitar.

Universitatea Washington a arătat că usturoiul este de 100 de ori mai eficient decât antibioticele în lupta împotriva bacteriilor patogene responsabile în mod comun de bolile alimentare. Potențialul sau antiviral este probabil și mai eficient. Alicina, unul din cei mai valoroși compuși sulfuroș își păstrează forma pentru 2-16 ore la temperatura camerei sub forma purificată (extract). Când este în interiorul usturoiului pisat, alicina este valabila 2 zile și jumătate.

Dacă lăsați puțin usturoiul tăiat înainte să-i schimbați temperatura (prin gătire) sau ph-ul (prin adăugarea unor alimente acide cum e lămâia), asta va permite ca enzimei alinaza din usturoi să lucreze in favoarea sănătății dumneavoastră. De exemplu dacă nu este mărunțit sau pisat, cercetările arată că doar 60 de secunde de expunere la microunde va face ca usturoiul să-și piarțial proprietățile anti-cancerigene.

Înainte să-l gătiți sau lăsați usturoiul pisat în suc de lămâie, lăsați-l să stea 10-15 minute pentru a-i maximiza efectul. Rețeta următoare are un timp de preparare minimal și beneficii maxime pentru sănătate, în special în sezonul rece. Le putem numi shot-uri pentru că sunt un cocktail benefic datorită constituenților benefici care ajută sistemul imunitar din interiorul unei jumătăți de lamâi, consumabil din câteva înghițituri.

Recomandarea ar fi să consumați una sau două pe zi în perioada de plină activitate gripala când transmisiile virale sunt la maxim. (de obicei Ianuarie-Martie). Shot din miere crudă, usturoi și lămâie, 1 lămâie (de preferință organică), 1-2 căței de usturoi (depinzând de dimensiune), 1/8 de linguriță de boia de ardei iute de Cayenne, 1 linguriță de miere (preferabil Manuka)

Pasul 1 – Tăiați lămâia în jumatăți. Pasul 2 – Stoarceți sucul de lămâie dintr-o jumătate și așezați într-un bol mic, pentru a fi utilizat în pasul 6. Pasul 3 – Feliați usturoiul și lăsați-l să stea minim 10 minute. Apoi adăugați-l la sucul de lămâie cu boiaua de Cayenne. Pasul 4 – Adăugați mierea și amestecați bine ingredientele. Pasul 5 – Turnați amestecul în jumatatea de lămâie din care ați stors sucul. Consumați produsul finit în întregime incluzând pulpa de lămâie. Țineți-o în mână ca și cum ați ține un fruct. Repetă rețeta peste 4 ore cu cealaltă jumatate.

Cum sa preveniti pietrele din vezica biliara prin alimentatie

Sperând să eviți pietrele din vezica biliară nefăcând nimic pentru asta este ca și cum ai spera că mașina nu va rămâne fără combustibil deși niciodată nu mergeți la benzinărie. Dacă vă interesează cu adevărat să preveniți pietrele, este important să oferiți organismului nutrienții necesari pentru a menține o vezică biliară curată și care funcționează corect. Iată niște sfaturi utile pentru prevenție prin alimentație:

1) Stoarceți fructe și legume zilnic – vezica biliară e concepută să funcționeze împreună cu ficatul să digere mâncarea și să elimine toxinele. Dar când unul sau ambele din aceste organe vitale devine obstrucționat de la nutriție proastă sau acumulări de toxine, colesterolul poate cristaliza cu calciul să formeze pietre la fiere.

În acest context, devine mai dificil să se descompună aceste pietre pentru a preveni complicații. Stoacerea fructelor și legumelor proaspete, alcalinizante, poate ajuta la calmarea inflamației și detoxifierea enzimatică a ficatului și a vezicii biliare în mod regulat. Sucul crud și nefiltrat de mere, care sunt bogate în pectină, va ajuta la înmuierea și dezintegrarea pietrelor, de asemenea va preveni formarea altora. Lămâile, țelina, roșiile și sfecla sunt foarte bune de adăugat la orice regim zilnic de stoarcere.

Dacă suferiți de dureri în vezica biliară, următoarea rețetă de suc poate fi utilă în eliminarea durerii și orice pietre ce ați mai putea avea. 2) Asigurați-vă că mâncați destule grăsimi sănătoase. Deși unii experți încurajează pacienții cu probleme la vezica biliară să evite grăsimile în totalitate, în special când deja au avut operație la vezica biliară, anumite grăsimi sunt utile în prevenirea și eliminarea pietrelor.

Uleiul de măsline e deseori inclus în multe regimuri de detoxificare a vezicii biliare, și grăsimi saturate sănătoase din ulei de cocos și produse animale (care provin de la animale hrănite cu iarbă) ajută la sinergizarea asimilării unor nutrienți importanți din alte mâncăruri care sunt responsabile pentru menținerea unui ficat curat și a unei vezici biliare curate. Asigurați-vă că evitați grăsimi toxice cum sunt cea de soia și canola, care provin dintr-o clasă de grăsimi care sunt cauză primară de inflamații cauzatoare de boli.

Inflamația cronică este responsabilă de cauzarea colesterolului elevat, iar uleiurile vegetale și hidrogenate sunt periculos de bogate în acizi grași omega 6 comparativ cu omega 3. Consumând mai multe uleiuri de pește bogat în omega 3 și consumând doar grăsimi animale care provin din animale crescute fără hormoni, natural, puteți ajuta la coborârea naturală a colesterolului și să iei o povară toxică semnificativă de pe organele vitale.

3) Suplimentați cu lecitină din floarea soarelui sau soia nemodificată genetic – una din cele mai ușoare și rapide metode de a dizolva pietrele la fiere e să se suplimenteze cu lecitină provenită din floarea soarelui sau soia nemodificată genetic. Lecitina, o sua substanță grasă formată din colină și inositol, e o componentă primară a membranelor celulare și necesită cantități mari de bilă pentru a se digera.

Când pătrunge în ficat după ingerare, lecitina este dizolvată în această bilă, iar în acest proces pietre întărite sunt de asemenea dizolvate. „O concentrație scăzută de lecitină în bilă poate să fie un factor cauzator pentru mulți indivizi cu pietre la vezica biliară.”, scrie Michael T. Muray, medic naturopat, în cartea sa ” Textbook of Natural Medicine, 2nd Edition, Volume 2.”.

„Studiile au arătat că luând doar 100 mg(miligrame) de lecitină de 3 ori pe zi va mări concentrația în bilă, pe când doze mai mari, de pană în 10g, produc măriri și mai mari.” 4) Suplimentați cu oțet de mere și acid malic. – Acest remediu natural unic e promovat de mulți ca o metodă sigură și garantată de a elimina pietrele la fiere fără operație și medicamente.

Amestecand oțet de mere cu acid malic – merele și sucul de mere presat proaspăt sunt în mod natural bogate în acid malic și alte substanțe de înmuiere, deci asta e o alternativă – și bând aceasta ca parte dintr-o curățare a vezicii biliare e foarte recomandat pentru sănătate. Cartea „Oțetul de mere – sistemul miraculos de sănătate”, publicată de reputata firmă producătoare Bragg, conține o secțiune despre cum să realizezi cu succes în 2 zile o detoxifiere a vezicii folosing oțetul cu suc de mere.

5) Adăugați mai mult turmeric la mesele dumneavoastră – studiile arată că turmenicul, un condiment compus în mare din curcumină, este un aliment puternic antioxidant și antiinflamator care ajută la menținerea unei vezici biliare sănătoase. Turmenicul ajută la îmbunătățirea solubilității bilei, ceea ce înseamnă că organismul descompune mai ușor substanțe care altfel ar forma pietre.

Dr. Andrew Weil, medic, sugerează suplimentarea de 3 ori pe zi cu cel puțin 1 g de curcumină pentru a îmbunătăți compoziția bilei. De asemenea sugerează consumul alimentelor bogate în calciu, să se ia vitamina C suplimentar (se poate lua de asemenea fructe de camu-camu sau pudră de cireașă acerola pentru vitamina C naturală), și să se limiteze aportul de zahăr rafinat pentru a se preveni formarea pietrelor.

Ce mancau romanii acum 100 de ani?

Ce mănâncă azi, cam ştim, dar nu ne putem da seama cât de mare este schimbarea petrecută într-un veac decât comparând hrana de azi cu cea din jurul anului 1900. Dacă vom cerceta câteva lucrări ale unor cărturari care s-au ocupat de subiect – medici, etnologi ş.a. – şi cărţi de bucate din vremea aceea, ne vom minuna cu siguranţă de uriaşele prefaceri prin care a trecut societatea românească, văzute prin prisma unuia dintre aspectele cele mai grăitoare şi bogate în înţelesuri ale culturii umane: alimentaţia.

Într-o lucrare tipărită în 1895, intitulată „Igiena ţeranului român”, autorul, dr. Gheorghe Crăiniceanu, se apleca şi asupra acestui aspect – „Alimentaţiunea în diferite regiuni ale ţerii şi în diferite timpuri ale anului.” Ţăranii alcătuiau, la vremea aceea, cea mai mare parte a populaţiei ţării, iar situaţia lor era departe de fi înfloritoare: un deceniu mai târziu, tocmai această viaţă grea avea să ducă la izbucnirea mişcărilor ţărăneşti de la începutul secolului XX, culminând cu răscoala de la 1907.

Cartea dr. Crăiniceanu documentează această tristă stare de lucruri, aducând mărturii asupra sărăciei, nivelului de trai scăzut şi impactului acestuia asupra sănătăţii populaţiei. Să răsfoim, deci, această lucrare. Unele lucruri nu ne surprind prea tare, de pildă observaţia că mămăliga era baza alimentaţiei, deşi s-ar putea să ne surprindă totuşi afirmaţia că „uneori fac şi de trei ori pe zi mămăligă.”

Se mânca mult mai multă mămăligă decât pâine, poate pentru că, aşa cum se explică în carte, mămăliga este mai uşor de făcut decât pâinea. Pâinea de grâu era o mâncare mai „aleasă”, rezervată mai curând sărbătorilor. Făina albă de grâu, atât de banală azi pentru noi, era pe atunci mult mai preţuită, căci din ea se făceau multe copturi rituale – cozonaci, colaci – cu semnficaţie spirituală.

Alimentaţia românilor acum 100 de ani: la ţară, mămăliga era mâncarea de bază, uneori pregătită şi de trei ori pe zi. Pe de altă parte, oamenii de la sate mâncau multe lucruri pe care azi tot mai puţini români le mai mănâncă: ştir, podbal, frunze de sfeclă, hrişcă, mei, bob, ulei de cânepă, jufă (julfă) – tot un produs obţinut din sămânţă de cânepă; semăna cu un fel de brânză şi era folosit ca umplutură de post la plăcinte şi turte ori amestecat cu „tocmagi” (tăiţei).

Poate cel mai frapant aspect este consumul mic de produse de origine animală, şi nu numai din motivul că respectau zilele de post. Adesea, spun diverşii informatori ai dr. Crăiniceanu, ţăranii vindeau produsele de origine animală, precum păsările de curte ori untul de vacă, pentru a avea cu ce să cumpere lucruri pe care nu le puteau produce singuri în gospodărie, iar pentru propria lor hrană se mulţumeau mai curând cu produse vegetale, adăugând la nelipsita mămăligă de porumb fel de fel de fierturi de frunze şi fructe, doar din când în când ouă, peşte sărat şi rareori carne.

Erau câteva lucruri care îl îngrijorau foarte mult pe medicul-autor. Unul dintre ele era faptul că unii dintre ţărani se hrăneau foarte prost, mâncând aproape zilnic mămăligă cu ceva legume, însă dădeau banii obţinuţi prin vinderea alimentelor mai bune pe lucruri prea puţin necesare, după părerea lui, ori chiar dăunătoare.

„Săracul, chiar de are o vacă, găină, speculează produsele lor”, scrie autorul despre alimentaţia în judeţul Bacău, bazându-se pe rapoarte apărute în Monitorul Oficial în anii 1983 şi 1894. În judeţul Covurlui, „pe aceste parale cumpără articole de mercerie, boele (albele şi rumenele) [adică farduri, n.r.] dacă sunt fete mari la casă, va să zică vinde hrană şi cumpără otravă.” În judeţul Ilfov,

„Femeile se îngrijesc de a produce pui de găină, gâsce, raţe, curci, dar le vând, ca să cumpere adesea sulimanuri.” În judeţul Roman, „laptele, ouăle, brânza, dacă le posedă, le vând în târg pentru a-şi procura alte necesare, adesea însă în profitul cârciumarului”, iar în Vâlcea,” [femeia] mănâncă pâine cu ceapă, dar îşi face rochie ca la oraş şi munceste pentru facerea ei o vară”.

În judeţul Argeş se mănâncă „ceapă, ştir sau poşircă cu mămăligă, iar fasolea, lintea, cartofii şi alte legume mai hrănitoare, foarte rar; productele de la păsări sau vaci mai mult le vând, rar le mănăncă; carnea, pastrama, peştele proaspăt sau sărat constituiesc nişte alimente excepţionale.” Şi chiar „sătenii avuţi tot aşa se hrănesc, pe motiv că aşa s-au hrănit şi părinţii lor.”

„Mâncare proastă, nesuculentă şi puţină în comparaţie cu munca excesivă a ţeranului nostru” caracterizează starea de lucruri din judeţul Gorj, în vreme ce prea rar se vorbeşte de bine despre regimul alimentar al sătenilor, de pildă în judeţul Ialomiţa, unde, se spune, „Ţeranii se hrănesc substanţial cu pesce, brânzeturi şi carne.”

O observaţie interesantă o prilejuieşte analiza modului de alimentaţie în judeţul Olt, unde, după ce constată că aici „Hrana e săracă, mai mult vegetală” şi insistă ca locuitorii „să fie luminaţi prin şcoale asupra îmbunătăţirii hranei”, dr. Crăiniceanu afirmă că locuitorii „sunt vegetariani, pentru că prepararea bucatelor e astfel mai uşoară.”

Interesant – nu? – prin comparaţie cu mentalitatea de azi, cel puţin la oraşe, unde lumea consideră că e mai greu să găteşti de post şi că tot cu nişte carne rezolvi problema mesei mai repede. Pentru dr. Crăiniceanu, chestiunea posturilor impuse de biserică era o preocupare importantă; în opinia sa, numeroasele zile de post (peste jumătate din zilele anului) şi mai ales lunga perioadă de post din primăvară (Postul Mare) contribuiau mult la starea de malnutriţie a ţăranilor.

” S-a remarcat de către mulţi medici români că, ţeranul postind, se hrănesce rău tocmai pe timpul când are cea mai grea muncă a câmpului, pe postul Pascelui; şi iarna, cînd nu lucrează mai nimica, mănâncă mai bine. Mai toţi au cerut modificarea felului de postire. O cer şi eu, cu toate că sciu greutăţile ce sunt de preîntâmpinat… […]

Azi, ca să ne ţinem de lumea civilisată, se cer forţe multe, se cere o producţiune înzecită faţă de secolii trecuţi, şi prin urmare ţeranul trebuie pus pe cale de a-şi putea reculege aceste forţe.” Cât de multe s-au făcut în acest sens, cam ştim din istorie; anii care au urmat publicării lucrării au adus prea puţine îmbunătăţiri acestei stări de fapt.

La începutul veacului XX. Să sărim peste două decenii, ajungând la mărturia unei alte cărţi-document: „Din bucătăria ţăranului român.” Autorul, învăţătorul de ţară Mihai Lupescu, pe care pasiunea pentru etnografie l-a făcut să devină unul dintre cei mai valoroşi cercetători în acest domeniu, a prezentat aeceastă lucrare, în 1916, Academiei Române, spre a fi publicată.

Muncise la ea peste 20 de ani, publicând iniţial, încă din 1898, fragmente în revista Şezătoarea, iar în cele din urmăă apucându-se să alcătuiască un volum. Din motive pe care azi nu le mai ştim, lucrarea nu a fost tipărită la vremea respectuvă, ci a rămas în manuscris în biblioteca Academiei Române, fiind editată pentru prima oară abia în anul 2000.

ste o carte extraordinară, pentru cercetători ca şi pentru simplul curios; adevărată fereastră prin care putem privi de-a dreptul în bucătăria ţărănească de la începutul veacului XX, cu vatra şi plita ei, cu oalele şi blidele şi cu mâncărurile ce se găteau acolo. E încă multă sărăcie în această bucătărie; în carte sunt descrise destule mâncăruri făcute din resturile cele mai amărâte ori din alimente ieftine, sărăcăcioase, nişte bucate calice care te fac să te gândeşti cu milă nespusă la bieţii oameni care mâncau aşa zile în şir, ani la rând.

„Geandra e mâncarea săracilor. Ea se obişnuieşte mai mult în regiunea muntoasă şi în Moldova de Sus, şi se face aşa: se ie hrincă (o bucată de mămăligă rece), se taie felii, se prăjeşte pe-amândouă părţile pe jaratec, fiind preserate cu sare, şi apoi se dumică (se mărunţeleşte) într-o strachină. Peste ea se toarnă apă rece şi sare, se mestecă bine şi-apoi se mânâncă.” Cum s-ar zice, un fel de friptură de mămăligă cu sos de apă sărată…

„Poşirca e terciul făcut din poamele fierte, din care s-a scos ţuica, ce se mânâncă în unele părţi cu mămăligă.” „Şuşoiu se pregăteşte aşa: în apă fierbinte se bagă pâne mărunt tăiată, sare şi brânză; oamenii săraci o fac şi fără brânză.” „Titirim cu apă rece se face din fărâmăturile de mămăligă rece şi apă din botă; se mestecă de se face treci, pe care-l mânâncă omul lihnit de foame.”

Mai sunt şi alte asemenea descrieri şi reţete, care arată că mulţi locuitori ai satelor trăiau încă la limita subzistenţei. Şi totuşi, în imaginea de ansamblu începe să se întrezărească un pic de progres; simplu fapt că se vorbeşte şi despre mâncăruri bune, îmbelşugate (chiar dacă ele nu erau pentru fiecare zi), că se pomenesc alimente noi, că se vorbeşte despre oameni gospodari şi cu dare de mână ca şi cum s-ar fi găsit din aceştia în fiecare sat, arată că nivelul de trai creştea încet-încet.

Deosebirile dintre sat şi oraş se ştergeau treptat, un proces care continuă şi azi. În bucatele ţărăneşti începeau să se amestece produse exotice; ţăranii le cunoşteau, le foloseau (în măsura în care îşi puteau permite), doar că, neputându-le cultiva ei înşişi, le cumpărau – ca şi orăşenii – „din târg” sau „de la dughene”, cum spune Mihai Lupescu. „Frunza de dafin se pune în unele mâncări; se cumpără din târg.” „Ienibaharul se cumpără din târg şi se pune în cârnaţi.”

Şi tot aşa piperul, scorţişoara, măslinele, lămâile şi portocalele; e surprinzătoare informaţia că ţăranii cumpărau, pentru copii, portocale, la vremea când aceste fructe erau – e drept, în ţările mai nordice ale Europei – delicatese destul de rar gustate, la sărbătorile de iarnă. (Pesemne nici la noi, la sate, nu şi le permitea oricine, ci doar sătenii cu dare de mână şi mai umblaţi pe la oraş.)

Cei mulţi şi lipsiţi se mulţumeau cu bucate simple, în mare măsură legume ieftine şi cereale, căci lactatele şi mai ales carnea nu erau la îndemâna oricui şi oricând. Brânza cu smântână era o mâncare prea scumpă pentru a fi mâncată în zile obişnuite, aşa rezultă din afirmaţia: „Ea se mânâncă în dumineci şi serbători…”, iar carnea de pasăre, friptă, apare aproape ca o mâncare de lux, gustată doar la ocazii speciale.

„Găina umplută e cea mai aleasă mâncare ţărănească; ea se face la cumătrii, mese mari şi pentru aşteptarea drăguţilor.” Una dintre cele mai ciudate descoperiri este menţionarea in carte, ca mâncăruri banale, a unor alimente care azi pur şi simplu nu se mai mănâncă în popor; de ce, nu ştie nimeni, dar chiar nu se mai mănâncă în mod obişnuit. Ca exemplu, melcii şi scoicile:

„Cobelcii, colbecii, melcii se mânâncă fierţi ori fripţi. (…) Ei ies primăvara după o ploiţă; se culeg şi se fierb. Carnea lor fiartă se mânâncă cu mujdei, lepădîndu-se ăpartea verde. Unii săteni, după ce-i fierb, îi pun pe ţiglă şi-i frig, mâncându-i cu mujdei. În jud. Teleorman, cobelcii se toacă, se pun cu orez, se ung cu untdelemn şi se dau în masă.” Într-un singur paragraf, trei reţete cu melci! Şi nu reiese deloc că ar fi altceva decât o mâncare obişnuită.

Scoicile, la fel: „Scoicele se găsesc în apele mâloase de la şes şi în nisipurile râurilor, asemenea, prin iazuri şi bălţi mari. Ele se prind cu mâna, cu volocul ş.a. Scoicile se fierb şi carnea lor se mânâncă cu mujdei, ori friptă pe cărbuni ori în ţiglă, cu sare ori salamură. În Teleorman se zice saramurică de scoici.” Cum de-au ajuns bucate ţărăneşti – pe atunci soluţii ieftine de sporire a aportului de proteine – să se transforme în mâncăruri pretenţioase, exotice şi de lux? E o enigmă culturală.

De-a lungul a sute de pagini, într-o limbă cu uşor parfum arhaic, plină de cuvinte rare, azi ieşite din uz – căci şi mâncărurile, obiectele ori obiceiruile pe care le denumeau au ieşit din viaţa noastră – cartea lui Mihai Lupescu e o adevărată comoară – unul dintre cele mai preţioase documente de istorie a vieţii domestice din câte avem.

Dar, dacă aşa mâncau ţăranii, cum mâncau orăşenii, în această ţară încă prea puţin urbanizată, cum erau Principatele Unite, despre care se vorbeşte predominant în ambele cărţi pe care le-am menţionat (deşi în amândouă se găsesc şi informaţii despre românii din Ardeal, pe atunci încă parte din Imperiul Austro-Ungar)?

Destui dintre locuitorii oraşelor nu mâncau cu mult mai bine decât ţăranii; spre deosebire de aceştia, cumpărau o mare parte din alimente, iar dacă aveau o stare materială modestă, se mulţumeau cu puţină carne, cu peşte – pe vremea aceea mai ieftin decât azi -, pe care le adăugau alimentaţiei în care predominau, de asemenea, alimentele de origine vegetală, mai ales pentru cei care ţineau posturile după tipic.

Treptat, însă, mai cu seamă în păturile mai înstărite ale populaţiei urbane, începeau să îşi facă apariţia un nou tip de gospodină şi un nou tip de bucătărie. În şcolile de fete se predau cursuri de gospodărie, existând cadre didactice cu studii de profil şi şi diplome corespunzătoare. Printre ele, doamne cu diplome luate la şcoli din străinătate încep să publice cărţi de bucate şi de menaj a căror influenţă începe să modifice treptat felul de a găti al româncelor din Regat, făcându-se simţită înrâurirea unor modele occidentale.

Un singur exemplu: În 1902, Ecaterina Dr. S. Comşa, absolventă a Institutului Damen-Stift din Viena, publica „BUNA MENAJERĂ” sau „CARTE DE BUCATE”, cu subtitlul: Cea mai practică şi mai bogată din toate cărţile de bucate scrise până azi în limba română. Are peste 1000 de reţete – numărul lor a tot sporit, pe măsură ce cartea era reeditată (au fost cel puţin 9 ediţii, semn că lucrarea era preţuită şi cerută).

Găsim în ea un amestec interesant de bucătărie românească tradiţională (cu sarmale de post, ciorbă de potroace, cozonaci moldoveneşti, ardei umpluţi, uneori un pic mai răsfăţată, alăturând celor mai ieftine frunze de primăvară şi oarece cărniţă, precum în mâncarea de măcriş sau ştevie cu carne) cu noutăţi apusene, precum „torta de Berlin” ori „ştrudelul de Tyrol”, risotto, unt de vanilie; uneori explicit străine, precum „tocătură de carne de viţel pregătită franţuzeşte” ori „sos spaniol”.

Era un demers care, privit dintr-o perspectivă de ansamblu, se înscria într-un proces intens şi amplu: europenizarea României, despre care deja se vorbea mult încă din a doua jumătate a veacului al XIX-lea. În primele decenii ale secolului XX, globalizarea era încă departe (de noi), dar desprinderea de Orient şi înaintarea culturală spre Occident erau fenomene reale şi foarte active, iar alături de modă, arhitectură şi arte plastice, cultura culinară românească reflecta viu aceste transformări.

Ce a mai rămas din felul de a mânca al românilor de acum 100 de ani? Cu bune şi cu rele, prefacerile în acest domeniu oglindesc mersul lumii în această sută de ani. Ne-am schimbat mult, în multe privinţe, iar regretele nu-şi au întotdeauna rostul: nu tot ceea ce obişnuiau strămoşii noştri acum un veac, în materie de alimentaţie, era neapărat bun şi sănătos. Noi ştim azi mai multe decât ştiau ei despre hrană, iar cunoaşterea ar trebui să ne ajute să discernem şi să păstrăm (doar) ceea ce merită păstrat.

Asa faci cele mai fragede Snitele de Pui. Sigur nu stiai trucul asta simplu

Asa faci cele mai fragede Snitele de Pui – Sigur nu stiai trucul asta simplu. Lista de ingrediente: 1 kg piept de pui; 2-3 cani pesmet; 2 oua batute; 1 canita ulei; piper; sare. Cum se prepara: 1. Bate ouale cu putina sare si piper. 2. Dezoseaza pieptul de pui, spala-l si apoi sterge-l usor cu niste prosoape absorbante de bucatarie.

Astfel îndepartezi excesul de apa. 3. Taie carnea pentru a obtine niste snitele mai mici. 4. Bate-o pe fiecare cu ciocanelul de bucatarie si potriveste-o cu sare si piper. 5. Incinge uleiul. 6. Trece fiecare bucatica de carne prin pesmet, apoi prin ou, iar pesmet si pune-o la prajit. Daca ti-a placut aceasta reteta, nu uita sa o impartasesti si cu cei dragi!

Bonus: Secretul unei gospodine din Ardeal pentru cei mai buni gogoşari în oțet. Este reţeta care îţi garantează succesul. Gogoşarii în oţet sunt printre cele mai populare murături. Există zeci de variante, fiecare cu gradul ei de complexitate. Există însă un secret care garantează gogoşari crocanţi. În fiecare borcan se adaugă câte o foaie de dafin. Aceasta va împiedica gogoşarii să se înmoaie şi va conferi o savoare deosebită produsului.

Ingrediente: 5 kilograme de gogoşari; 5 litri de apă; 1 litru de oţet; 2 linguri de ulei (opţional); sare; zahăr; boabe de piper; boabe de muştar; foi de dafin; hrean. Mod de preparare: Gogoşarii se spală bine din mai multe ape, se îndepărtează cotoarele şi sâmburii şi se taie în sferturi. Într-o cratiţă mare se amestecă şi se pun la fiert pe aragaz apa, oţetul, uleiul, sarea, zahărul şi restul mirodeniilor.

Când amestecul începe să dea în clocot se adaugă pe rând bucăţile de gogoşari şi se învârt în saramură până când îşi schimbă culoarea. Se scot şi se aşează în borcane fără a se presa. ATENŢIE: Gogoşarii nu se lasă prea mult la fiert pentru că riscă să se înmoaie. EXTRA PONT: În amestec se adaugă zahărul în funcţie de gust. Cine preferă murăturile dulcege va pune mai mult, cine preferă varianta acră va lăsa mai mult oţet.

Când toţi gogoşarii sunt aşezaţi în borcane, se adaugă bucăţile de hrean curăţate şi feliate şi saramura din oală. Cu ajutorul unei linguri puteţi să împărţiţi şi mirodeniile pe care le puneţi în fiecare borcan. Se apasă uşor cu o lingură de lemn gogoşari pentru ca să iasă aerul şi apoi se capsează borcanele. Se vor pune în cămară, învelite până a doua zi.

Beneficiile consumului de sare de mare

Sarea de mare devine tot mai populara, ca ingredient pentru preparatele culinare, deoarece tot mai multa lume afla despre calitatile ei asupra sanatatii. Sarea de mare contine minerale esentiale organismului, fiind mult mai sanatoasa decat sarea iodata. Cele mai importante beneficii ale sarii de mare. Intareste sistemul imunitar: sarea de mare ajuta in mod natural organismul sa isi construiasca un sistem imunitar puternic, pentru a face fata cu bine racelii, febrei, virusurilor, alergiilor si altor tulburari autoimune.

Proprietati alcaline: sarea de mare are efect alcalin asupra corpului, deoarece nu a fost expusa temperaturilor crescute, nu i-a fost indepartat continutul de minerale si nici nu are alte ingrediente adaugate. Astfel, sarea de mare te poate ajuta sa previi nivelul ridicat al acizilor in organism, eliminand astfel riscul aparitiei unor boli care ti-ar putea periclita viata.

Te ajuta sa slabesti: crezi sau nu, sarea de mare te poate ajuta si sa pierzi kilograme, deoarece ajuta corpul sa produca sucuri digestive, astfel incat alimentele pe care le mananci sa fie digerate mai repede, fara sa se acumuleze in tractul digestiv. In felul acesta constipatia si ingrasarea sunt prevenite. Imbunatateste conditia si aspectul pielii: o baie in care pui sare de mare iti va revitaliza pielea uscata si va ameliora unele probleme dermatologice serioase, precum eczema si psoriazisul.

O astfel de baie deschide porii, imbunatateste circulatia sangelui si hidrateaza tesuturile, iar pielea ta va arata mult mai bine. Calmeaza simptomele astmului: sarea de baie este eficienta in reducerea inflamatiilor sistemului respirator. Vei respira mai usor. Unii specialisti sustin ca daca presari sare de mare pe limba, dupa ce bei un pahar cu apa, te vei simti la fel ca atunci cand folosesti un inhalant.

Sarea de mare nu are efecte secundare, daca este consumata cu moderatie. Protejeaza inima: daca bei apa cu sare de mare, nivelul colesterolului rau va scadea, ca si cel al presiunii sangvine. Totodata, aceasta metoda va contribui si la reglarea ritmului cardiac. Sarea de mare te apara impotriva aterosclerozei si a infarctului.

Sarea de mare si diabetul: sarea de mare ajuta la reducerea nevoii de insulina, deoarece pastreaza un nivel bun al nivelului de zahar in sange, de aceea sarea de marea este un ingredient esential in dieta diabeticilor, sau a celor care prezinta riscul de a dezvolta aceasta boala. Osteoporoza: doar 1/4 din cantitatea de sare din organism ajunge in oase, ceea ce ajuta la dezvoltarea acestora. In momentul in care corpului are carente de sare dar si de apa, incepe sa atraga sodiul din oase, ceea ce poate duce la aparitia osteoporozei.

Astfel, band multa apa si consumand moderat sare de mare, poti preveni aceasta boala. Calmeaza spasmele musculare: potasiul este esential pentru buna functionare a musculaturii. Sarea de mare nu doar ca are din plin acest element, dar iti si ajuta organismul sa il absoarba mai bine, din alte alimente. In felul acesta, vei preveni durerile musculare, spasmele si crampele.

Sarea de mare si depresia: sarea de mare s-a dovedit eficienta si in tratarea mai multor tipuri de depresie, contribuind la conservarea a doi hormoni esentiali, in organism, care te ajuta sa faci fata cu bine situatiilor stresante. Este vorba despre serotonina si melatonina, care te fac sa te simti bine, sa dormi mai bine si sa ai, in general, o stare de spirit armonioasa.

Deliciu fara coacere, gata in doar 10 minute. Un desert senzațional

Deliciu fără coacere, gata în doar 10 minute. Un desert senzațional. Ingrediente: 250 g brânză de vaci; 375 ml lapte; 2 linguri zahăr; 15 g gelatină; 1 pachet de pișcoturi; 70 g dulceață de piersici; 3 piersici; 1 lingură cacao; Esență de rom; Câteva linguri de lapte (pentru stropirea pișcoturilor); 150 g ciocolată; 200 ml frișcă; Vișine pentru decorare. Mod de preparare: Punem gelatina în lapte și lăsăm la foc mic să se încălzească. Când laptele e călduț și gelatina s-a topit, luăm de pe foc și amestecăm cu brânza de vaci.

Adăugăm 2 linguri de zahăr. Într-o formă de tort cu pereții detașabili punem un rând de pișcoturi, peste care turnam jumătate din crema de brânză. Pișcoturile rămase le ungem cu dulceață de piersici și le lipim două câte două. Le stropim cu puțin lapte aromatizat cu esență de rom și le punem peste crema din forma de tort.

Feliem 2 piersici și le așezăm peste aceste pișcoturi. În crema de brânză rămasă, punem cacao și turnam această cremă peste piersici. Lăsăm la frigider peste noapte, sau măcar câteva ore. Detașăm pereții formei de tort și ornăm cu frișcă, bucăți de ciocolată, felii de piersici și vișine. După imaginația fiecăruia.

Bonus: Secretul unei gospodine din Ardeal pentru cei mai buni gogoşari în oțet. Este reţeta care îţi garantează succesul. Gogoşarii în oţet sunt printre cele mai populare murături. Există zeci de variante, fiecare cu gradul ei de complexitate. Există însă un secret care garantează gogoşari crocanţi. În fiecare borcan se adaugă câte o foaie de dafin. Aceasta va împiedica gogoşarii să se înmoaie şi va conferi o savoare deosebită produsului.

Ingrediente: 5 kilograme de gogoşari; 5 litri de apă; 1 litru de oţet; 2 linguri de ulei (opţional); sare; zahăr; boabe de piper; boabe de muştar; foi de dafin; hrean. Mod de preparare: Gogoşarii se spală bine din mai multe ape, se îndepărtează cotoarele şi sâmburii şi se taie în sferturi. Într-o cratiţă mare se amestecă şi se pun la fiert pe aragaz apa, oţetul, uleiul, sarea, zahărul şi restul mirodeniilor.

Când amestecul începe să dea în clocot se adaugă pe rând bucăţile de gogoşari şi se învârt în saramură până când îşi schimbă culoarea. Se scot şi se aşează în borcane fără a se presa. ATENŢIE: Gogoşarii nu se lasă prea mult la fiert pentru că riscă să se înmoaie. EXTRA PONT: În amestec se adaugă zahărul în funcţie de gust. Cine preferă murăturile dulcege va pune mai mult, cine preferă varianta acră va lăsa mai mult oţet.

Când toţi gogoşarii sunt aşezaţi în borcane, se adaugă bucăţile de hrean curăţate şi feliate şi saramura din oală. Cu ajutorul unei linguri puteţi să împărţiţi şi mirodeniile pe care le puneţi în fiecare borcan. Se apasă uşor cu o lingură de lemn gogoşari pentru ca să iasă aerul şi apoi se capsează borcanele. Se vor pune în cămară, învelite până a doua zi.